Cobalto (Claudiu Komartin)

Blue_Heron_in_Cobalt_Blue_1024x1024el sol es cobalto cuando se alza del cuerpo
y brilla
sobre los arrecifes
y mi cerebro torturado donde anidan
aves desconocidas es cobalto
la resistencia al compromiso y a la impotencia
siempre fue cobalto
y el miedo nocturno que quise
vencer como a un
terco animal
es cobalto

la mano con la que escribo sobre una pantalla
cada vez más lejana
es cobalto
y mis músculos alargados y compactos sudando
de alegría y temor frente al amor
son cobalto
y el temblor extinto y refinado que la poesía
aún despierta en mí
es cobalto
el perdón tardío de una madre es cobalto
la hoja que cae sobre la superficie del agua
donde un amigo pensó que encontraría la paz
es cobalto
la necesidad de ti fue y sigue siendo
cobalto
y la vieja inocencia de los poetas que componían
versos acariciantes que no logro
sacarme de la cabeza
es cobalto
hay mundos con cielos minúsculos y
son mundos felices
donde la memoria es esperanza
y las heridas se curan por adelantado
hay mundos en los que nadie vende a nadie
y su presentimiento
es cobalto
y cuando te vuelva a hablar de amor
no creas ni una palabra;
mis ojos de cobalto
te mostrarán
ese día
todo

soarele e cobalt când se înalţă din trup şi străluceşte
peste recife
şi creierul meu tăbăcit pe care se aşază
păsări necunoscute este cobalt
rezistenţa la compromis şi la neputinţă
a fost întotdeauna cobalt
şi frica nocturnă pe care am vrut să
o bat ca pe un animal încăpăţânat
e cobalt
mâna cu care scriu pe un ecran tot mai îndepărtat
e cobalt
şi muşchii mei alungiţi şi compacţi asudând
de bucurie şi groază în faţa iubirii
sunt cobalt
şi cutremurarea stinsă şi rafinată pe care poezia
mi-o mai trezeşte
este cobalt
iertarea târzie a mamei este cobalt
frunza căzută pe luciul apei
în care prietenul a crezut că îşi va găsi liniştea
e cobalt
nevoia de tine a fost şi încă este
cobalt
şi inocenţa bătrână a poeţilor care au turnat
versuri mângâietoare pe care nu mi le pot
scoate din cap
e cobalt
sunt lumi cu ceruri minuscule şi
sunt lumi fericite
în care memoria este speranţă
şi rănile sunt dinainte vindecate
sunt lumi în care nimeni nu vinde pe nimeni
şi presimţirea lor
e cobalt
şi când îţi voi vorbi din nou despre dragoste
să nu crezi nici un cuvânt
ochii mei de cobalt îţi vor
arăta
în acea zi
totul

cobalt, Claudiu Komartin

Publicado originalmente en La Raíz Invertida.

Anuncios

¿Te ha gustado la entrada? No te vayas sin comentar :-)

Introduce tus datos o haz clic en un icono para iniciar sesión:

Logo de WordPress.com

Estás comentando usando tu cuenta de WordPress.com. Cerrar sesión / Cambiar )

Imagen de Twitter

Estás comentando usando tu cuenta de Twitter. Cerrar sesión / Cambiar )

Foto de Facebook

Estás comentando usando tu cuenta de Facebook. Cerrar sesión / Cambiar )

Google+ photo

Estás comentando usando tu cuenta de Google+. Cerrar sesión / Cambiar )

Conectando a %s